Category : Conferinte

@lymp-x

Olimpiadele AIESEC ? Adică probe şi sport şi echipe ? Răspunsul la această întrebare îl veţi da voi, cei care citiţi. Eu vă voi povesti ce a însemnat pentru mine participarea la această conferinţă, cele patru zile petrecute la mare .

Primul cuvânt care îmi vine în minte legat de conferinţă este ECHIPĂ.De ce?

Deoarece provocările au fost astfel gândite încât reuşita să depindă de efortul depus de toţi membrii echipei, în mod egal. Spre exemplu, una din probele mele preferate a fost mersul pe ski-uri de scândură, câte cinci pe fiecare scândură, primul şi ultimul manevrând scândurile cu două sfori. Esenţa acestei probe era faptul că noi trebuia să păşim în acelaşi ritm, pentru a putea parcurge traseul propus.Şi am reuşit să privim toţi în aceiaşi direcţie…penru un moment….care a durat patru zile şi a adus cu sine îmbrăţişări şi păreri de rău la final de aventură.

Dar să vă introduc puţin în atmosfera conferinţei…se ia Complexul Lebăda din Năvodari, se adaugă o alee dintre două cabane şi se condimenteză cu AIESEC-eri plini de energie care îşi instalează corturile care aveau să le devină casă pentru weekend-ul ce se anunţa. În timp ce dau o mână de ajutor la instalarea cortului, simt în aer atât de multă energie pozitivă şi poftă de provocare…începe să se contureze în mintea mea o vagă noţiune despre conferinţă şi ce voi învăţa.După ce ne-am lăsat amprenta asupra locului instalând corturile, am fugit spre mare….să o vedem…să o salutăm…să-i spunem “ Mare, ne-a fost dor de tine! Bine te-am găsit! “.

Plenara de deschidere ne-a purtat în atmosfera conferinţei, prezentându-ne oamenii care ne vor fi alături şi care ne vor “tortura” de-a lungul celor patru zile. Prima zi de conferinţa a fost presărată cu joculeţe distractive care au avut rolul de a ne obişnui cu jocurile care aveau să ne menţină ocupaţi pentru următoarele zile. Primul pas a fost formarea echipelor, apoi au urmat probele….una după alta…15 la număr.Au fost atât de variate şi de colorate încât nu am avut timp pentru nimic…decât să mă bucur de ele din toată inima. Serile se încheiau cu petreceri, cu dans şi………….cu o ploaie de stele care s-a lăsat cu mult aşteptată dar de care m-am bucurat la maxim. Am adormit cu ochii aţintiţi la stele şi cu urechile inundate de sunetul valurilor….care avea să mă trezească dimineaţa.

A doua zi a început Olimpiada AIESEC…cu punctaj, cronometru şi foarte multă energie. Una după alta, probele ne solicitau forţa fizică şi mentală, dar mai presus de aceasta, bucuria reuşitei umplea aerul de shout-urile echipelor şi de energia care se risipea printre moleculele de aer…La finalul zilei, ca o răsplată pentru efortul depus peste zi, am înotat noaptea în mare….o senzaţie unică care mi-a rămas întipărită în minte.Seara s-a încheiat pe acorduri de chitară, pe malul mării, noaptea, la ceasul 2.

Ultima zi de competiţie atrăgea după sine dorinţa echipelor de a învinge şi de a profita la maxim de această zi. Alături de echipa mea, am dat tot ce era mai bun în noi pentru a avea rezultate bune…la proba de consolidare a echipei. Am alergat, am tras de funie, am dezgropat ouă, am devenit coregrafi în dansuri tribale…dar mai presus de toate am devenit o echipă. Ultima probă desfăşurată pe plajă a fost construirea unor castele de nisip, pe care oamenii de pe plajă le admirau şi ne întrebau cum de le-am putut construi în doar 30 de minute.Am investit foarte multă pasiune castelului nostru şi ne-au dat lacrimile aproape în momentul în care am văzut toate castele, moment în care am devenit conştienţi de influenţa pozitivă pe care această conferinţa a avut-o asupra noastră.

Momentul cel mai aşteptat al conferinţei sosise…..anunţarea căştigătorilor…sufletul mi se făcea tot mai mic pe măsura ce se apropia clipa magică…şi apoi am auzit cifra 4….numărul echipei mele ca fiind câştigătoare a locului doi.Timişoara a fost majoritără pe podium…în toate cele trei echipe căştigătoare. Bucuria a fost imensă…. “Timişoara”, se auzea din toate părţile. Şi este adevărat. Am câştigat premiile, dar am prmit un dar şi mai valoros…ne-am unit ca local.Am învăţat să fim acolo unii pentru alţii şi să fim o echipă de 24 de oameni, care în afara echipelor din concurs, este aceea la care te întorci mereu cu drag, unde te întâmpina un zâmbet.

Ce am învăţat eu din această experienţă? Am realizat faptul că dacă întâmpini orice provocare cu un zâmbet, 50% din dificultatea ei dispare. Am învăţat ce e o echipă şi cât de simplu se poate ajunge acolo printr-o provocare de acest gen. Cel mai important, am învăţat definiţia conceptului de competiţie şi că există mai multe feluri, dar că cel mai frumos e cel în care conteză mai mult cum ajungi la rezultate, decât doar finalul.

Pantea, unul dintre câştigători, marturiseşte: “A fost o experienţă extraodinară ( şi nu zic asta doar pentru că am câştigat ), m-am distrat şi în acelaşi timp am creat noi legături şi am cunoscut oamenii mult mai bine. M-am apropiat mai mult de câteva persoane pe care acum le cunosc mai îndeaproape,lucru extraordinar pentru mine, persoane în care încep să am tot mai multă încredere şi pe care am ajuns să îi consider prieteni buni.”

În loc de final, o să vă rog să îmi răspundeţi la întrebare. Ce părere aveţi?

Oana Elena Enesca

Online responsible – Comm dept

OCP Business Academy

Pantea Radu

Member of Incoming eXchange dept

OC Finance & Logistics Recycle Weekend

16th Anatolia Congress = living diversity….living between two continents, two cultures, Europe and Asia …all in one city – Istanbul.This is the place where the geographical borders are erased by the cultural ones…where you go beyond your own borders and slow down the process of establishing new ones.

While the bus was taking me to Istanbul, numbers were running through my mind…400 delegates…more than 60 countries and in the meantime I was trying so hard not to imagine how it was going to be….not to havew expectations and let everything surprise me.And it did …Deeply and unforgettable !

The city welcomed me at 3 am in the morning, with friendly and somewhat much too curious people, and took me to Taksim square. The first thought once there ? So crawded at this our ? Should Istanbul take New York’s place at being the city that never sleeps ?

The taxi took me across one of the city’s bridges and Istanbul started to reveal itself…the lights, following the contours of the Blue Mosque and revealing all the sights I have seen in pictures while planning my trip.The only difference was the fact all of them were real…shinning in the golden light, enlightening the dark. The atmosphere was similar to 1001 Nights….

The morning left me with a totally different impression of the city…the mosques and the buidings had colours…What caught my eye was the constant movement along  the Bosphorus Strait, connecting the two continents.

The prayers could be heard in the dawn , invinting people to pray and highlighting the Islamic belief and its determination.

What followed was the most intense experience of my life, hugely diverse and highly motivating at the same time…three days of networking, antrepreneurship and friendship.One funny detail that I remember is the small lists pasted in the elevators that provided topics for the discussions among the delegates. Of course, those conversations were the funniest. The congress breathes “living diversity”, one of AIESEC’s values.I fel this the most one evening in the bus, when together eith people form other 4 countries, I was having the time of my life. While the city left behind was slowly sinking in darkness, our laughs and expressions lightened the bus and gave me so much energy….

I believe that every delegate left its print on my way of being and every moment of the congress changed me….after such an experience, you cannot remain the same…there are to many things to learn…way to many!

Visiting Istanbul was not any other study tour….I felt deeply what a city inhabited by around 13 million people means….the sensation of pain in my feet became permanent after the first day of visiting, and lasted for the whole visit.The feeling of pain in my soles gave me the necessary energy to move on to the next mosque, the next palace, the next bazaar.Oh, the Grand Bazaar…so many colours and so much pleasure to get lost in its charm.Once in , nothing is like the streets outside…people are buying, people are selling.In the end, it is all about negociation !

For me, the 16th Anatolia Congress meant pushing my limits…going beyond them and posponing the creation of new ones.As for Istanbul, it is perfectly defined by Hagia Sophia, one of its mosques: once Christian, now ,muslim.Always in between!

Oana Elena Enesca

Online Responsible

Communication Department

Trenul experientei mele AIESEC-aresti se pune incet in miscare…prima gara importanta ? Amara. Conferinta nationala de pe malul lacului.O conferinta care reuneste 400 de pasageri care privesc in aceaisi directie….o sala de asteptare imensa in care ajung trenuri din 13 orase ale tarii.

Usile plenarei nu s-au deschis inca.In mintea mea se deruleaza un numar impresionant de scenarii bazate doar pe sunetele scaunelor pe podea sau de voci care dadeau ultimele instructiuni.Incerc sa dau salii o culoare si o forma.In acest moment as da orice sa stiu ce loc sa imi aleg in sala…de unde vad cel mai bine sau unde sa ma ascund.

Momentul patrunderii in universal conferintei se lasa asteptat, ceea ce lasa loc suspansului si da frau liber imaginatiei.Printr-o miscare mult prea rapida pentru ochiul meu curios, usa s-a deschis si am auzit vocile organizatorilor care ne pofteau inauntru unul cate unul.Urcati pe scaune ne supravegheau si ne facilitau patrunderea in lumea rupta de cotidian in mrejele careia ne vom lasa prinsi pe durata conferintei.

Dupa ce ne-am ales un loc,o voce straina ma indemna sa ma uit in spate…In fata ochilor mei, 400 de oameni isi strigau shout-urile…moment in care am inteles ce inseamna o conferinta nationala.Si cata energie exista.

Chair-ul conferintei a reusit sa ne prinda pe toti in aceiasi vraja si sa ne motiveze ca sa gustam conferinta din plin.Energia care s-a simtit in plenara era imensa si s-a pastrat pe parcursul celor 5 zile.

Agenda conferintei mi-a trezit interesul deoarece trainigurile erau alese pe spranceana si din fiecare in parte am avut cate ceva de invatat.A treia zi a fost dedicata trainigurilor despre atitudine.Prima sesiune a fost ”Single bager, double bager”.In esenta, idea de baza este faptul ca trebuie sa avem o atitudine pozitiva, adica sa fim “double bagers”.Nu, aceasta nu inseamna ca trebuie neaparat sa oferim doua pungi la supermarket! Inseamna doar ca putem oferi doua zambete sau doua maini de ajutor!

Punctul central era interactiunea cu oameni din toate localele AIESEC  si chiar internationali.Am fost impartiti pe home group-uri in care “disecam” ziua , si resimteam toata energia de pe parcursul ei. Echipa in care am fost a avut un facilitator din Olanda ceea ce a sporit magia grupului. Ne-am ales un nume , o identitate:ATIFIFI!

Am avut ocazia sa aflu multe lucruri despre Olanda si despre ce inseamna AIESEC acolo.

Nu in ultimul rand…petrecerile…in spiritul profund AIESEC…cu muzica buna si multe roll-calluri.A fost impresionant pentru mine sa vad 100 de persoane dansand “tunac tunac” impreuna si bucurandu-se.

Plenara de inchidere a fost un moment asteptat de multi, dar nedorit de nimeni.Pe rand,fiecare local a parasit sala strigandu-si shoutul si luand cu ei cunostiintele dobandite si amintirea unei conferinte nationale.Pe peretele holului de la etajul 1 erau aliniate plicuri cu numele fiecarui participant, plicuri indesate cu hartiute-sugar cubs, cum le numesc AIESEC-erii.Scriind un sugar cub, poti spune unei persoane ce mult te-ai bucurat ca ai cunoscut-o si ca vrei sa pastrati legatura. Sau unuia dintre organizatori ca a facut o treaba buna.Sunt foarte utile atunci cand vrei sa iti deschizi sufletul.

Parasesc plenara cu o adiere de nostalgie si cu sentimentul ca de-a lungul conferintei de la Amara mi-am creionat experienta in AIESEC. Dar mai important…am invatat…am crescut.

Oana Enesca

Online Responsible

Comm department

Bringing home the 15th Anatolia Congress

delegatii anatolia congress
Da,ne-am intors. Dupa alte 2 zile petrecute prin trenuri internationale,am ajuns inapoi acasa.
Ati vazut toti prezentarea oficiala a Congresului Anatolia din Istanbul, dar noi, fiind acolo, am trait alte lucruri (si pozitive si negative, daca e sa descriem asa).
Pe drum spre Istanbul am cunoscut in tren alti 3 AIESEC’eri: Marius si Stefan din Iasi si Simion din Viena (de origine din Brasov). Sunt tipi tare de treaba si am stat aproape intruna impreuna si ne-am distrat cu ei.
Toata “excursia” a durat 3 zile si inca 2 zile un study tour prin Istanbul. Noi am ajuns acolo mai devreme si am apucat sa ne plimbam si noi putin prin oras, e incredibil de mare; am vizitat multe moschee unde a trebuit de fiecare data sa ne descaltam, am ajuns si pe partea asiatica unde we kind of got lost for a while, am mancat numai mancare traditionala si am cunoscut o groaza de lume (si inainte si mai ales pe durata conferintei). Primul soc cultural,daca putem sa il numim asa, a fost sa vedem cum conduc turcii;  daca noi spunem de romani ca sunt nebuni,atunci sa ii vedeti pe turci cum maresc viteza la fiecare curba, culorile semaforului nu prea avand importanta pt ei.
Desi conferinta a lasat de dorit in ceea ce priveste receptia si organizarea,am fost de exemplu placut surprinsi de evenimentul de deschidere la care au participat oficialitati ale orasului Istanbul si a fost tinut in Miniaturk – muzeu in aer liber ce contine miniaturi ale cladirilor importante din toata Turcia; la sfarsitul serii am avut parte si de muzica si dansuri traditionale turcesti.

timisoreni in istambul
Conferinta a avut loc la un hotel de 5 stele turcesti si a constat in cateva sesiuni: una tinuta de o Alumni AIESEC Istanbul despre cultural understanding, despre globalizare ne-a vorbit Tevfik Dalgic – un profesor tare amuzant de la universitatea din Texas-Dallas si o prezentarea a unei companii,Green Innovation,despre protectia mediului si resurse alternative – Anatolia Congress 2009 fiind a carbon free @conference (pt fiecare participant va fi plantat un copac – adica aproape 400 de copaci per total). Am avut mult flexi time pe care l-am petrecut la piscina hotelului unde a avut loc si Global Village intern. Am mai avut si un Global Village extern intr-un mall si,cum era de asteptat,s-a dansat pe @ music si chiar si angajatii de acolo si vizitatori au dansat alaturi de noi. In fiecare seara a fost party cu tema (white party si highscool party) si toti am fost mai mult sau mai putin costumati si a avut loc chiar si un kissing contest (ideea Chair’ului -  Vladutz,MCP Romania).
Toata conferinta a fost mai mult pt networking,si am avut multa parte de asta in timpul Global Village’ului: peste 15 tari cu mancare si bautura traditionala.Sa fi vazut acolo diversitate si distractie:) Ne-am imprietenit cu multi internationali: din Tunisia,Italia,Brazilia,Austria,Taiwan,Moldova,etc si am cunoscut si o romanca care e acum in Canada si ne-a promis ca in august anul acesta ne va vizita.
In cele 2 zile de study tour am vizitat Hagia Sophia – fosta catedrala,fosta moschee si acum muzeu, Moscheea Albastra, Palatul Topkapi si am facut o plimbare cu barca pe Bosfor,intre cele 2 continente. Am facut o groaza de poze si totul s-a terminat printr-o tura de cumparaturi prin Marele Bazar,unde absolut (!) orice poate fi negociat,ca de altfel in tot Istanbulul.
A fost o mini-vacanta placuta in care am ras,am dansat (mult) si ne-am distrat de numa impreuna cu AIESEC’eri din toata lumea.

global village istambul

Pt mai multe detalii (picante),inside stories si poze,contactati-ne: Iulia, Simona, Andrei, Titus, Roland, Deea :)

Ce facem anul asta?

Ne-am intors de o saptamana de la congresul national. Si suntem la fel de motivati in directia AIESEC ca in cele 4 zile petrecute acolo, la Sovata, impreuna cu alti 100 de membri din restul tarii.
Acolo am dezlegat unul dintre misterele motivarii: setarea obiectivelor. E unul dintre cele mai importante concepte ale AIESEC-ului. Sa te invete sa gandesti in perspectiva, sa creezi o viziune si apoi sa o cuantifici, setand obiective numerice si temporale pentru a o atinge. Cand iti spui vrei sa facilitezi experienta de Exchange pentru 60 de oameni anul acesta, incepi sa te simti ca si cum deja esti pe jumatate acolo. Incepi sa te simti puternic si sigur pe tine, si mai important: incepi sa fii orientat spre solutii. Incepi sa gasesti raspunsurile la toate “de ce?”-urile, la toate “cum?” – urile. Iti readuci aminte cat te mult te bucuri ca esti in AIESEC. Fiindca da, chiar conteaza. Cum zicea si Urs, “it really makes a difference to be in AIESEC, and be sure it’s not only in your view”.
Congresul a fost genial pentru noi si fiindca am inceput sa avem incredere in noi ca echipa, am inceput sa ne dam seama ce trebuie sa facem ca toti sa gandim in aceasi directie. Si apoi am inceput sa ne distram pur si simplu, construind in lumea reala dupa planuri idealiste. Fiindca daca tu reusesti sa-ti raspunzi la intrebarea: “cum ar trebui sa arate chestia asta ( AIESEC Timisoara, echipa proiectului, echipa de departament, rezultatul final…) astfel incat sa fiu foarte mandru?” – ai facut primii pasi inspre a ajunge acolo. Noi am facut deja acesti pasi.
Iar tot ce urmeaza va deveni, cu siguranta, un “good case practice” in localul Timisoara.

Iulia Mugescu
Vice President Communication

He, he…uite un filmulet cu shout-ul AIESEC Romania

boooom everywheree bumm bumm everywhereeee!

mi-e dorrr de shout-uri, mi-e dor de conferinte..mi-e dor chiar si de roll call :) )