Olimpiadele AIESEC ? Adică probe şi sport şi echipe ? Răspunsul la această întrebare îl veţi da voi, cei care citiţi. Eu vă voi povesti ce a însemnat pentru mine participarea la această conferinţă, cele patru zile petrecute la mare .

Primul cuvânt care îmi vine în minte legat de conferinţă este ECHIPĂ.De ce?

Deoarece provocările au fost astfel gândite încât reuşita să depindă de efortul depus de toţi membrii echipei, în mod egal. Spre exemplu, una din probele mele preferate a fost mersul pe ski-uri de scândură, câte cinci pe fiecare scândură, primul şi ultimul manevrând scândurile cu două sfori. Esenţa acestei probe era faptul că noi trebuia să păşim în acelaşi ritm, pentru a putea parcurge traseul propus.Şi am reuşit să privim toţi în aceiaşi direcţie…penru un moment….care a durat patru zile şi a adus cu sine îmbrăţişări şi păreri de rău la final de aventură.

Dar să vă introduc puţin în atmosfera conferinţei…se ia Complexul Lebăda din Năvodari, se adaugă o alee dintre două cabane şi se condimenteză cu AIESEC-eri plini de energie care îşi instalează corturile care aveau să le devină casă pentru weekend-ul ce se anunţa. În timp ce dau o mână de ajutor la instalarea cortului, simt în aer atât de multă energie pozitivă şi poftă de provocare…începe să se contureze în mintea mea o vagă noţiune despre conferinţă şi ce voi învăţa.După ce ne-am lăsat amprenta asupra locului instalând corturile, am fugit spre mare….să o vedem…să o salutăm…să-i spunem “ Mare, ne-a fost dor de tine! Bine te-am găsit! “.

Plenara de deschidere ne-a purtat în atmosfera conferinţei, prezentându-ne oamenii care ne vor fi alături şi care ne vor “tortura” de-a lungul celor patru zile. Prima zi de conferinţa a fost presărată cu joculeţe distractive care au avut rolul de a ne obişnui cu jocurile care aveau să ne menţină ocupaţi pentru următoarele zile. Primul pas a fost formarea echipelor, apoi au urmat probele….una după alta…15 la număr.Au fost atât de variate şi de colorate încât nu am avut timp pentru nimic…decât să mă bucur de ele din toată inima. Serile se încheiau cu petreceri, cu dans şi………….cu o ploaie de stele care s-a lăsat cu mult aşteptată dar de care m-am bucurat la maxim. Am adormit cu ochii aţintiţi la stele şi cu urechile inundate de sunetul valurilor….care avea să mă trezească dimineaţa.

A doua zi a început Olimpiada AIESEC…cu punctaj, cronometru şi foarte multă energie. Una după alta, probele ne solicitau forţa fizică şi mentală, dar mai presus de aceasta, bucuria reuşitei umplea aerul de shout-urile echipelor şi de energia care se risipea printre moleculele de aer…La finalul zilei, ca o răsplată pentru efortul depus peste zi, am înotat noaptea în mare….o senzaţie unică care mi-a rămas întipărită în minte.Seara s-a încheiat pe acorduri de chitară, pe malul mării, noaptea, la ceasul 2.

Ultima zi de competiţie atrăgea după sine dorinţa echipelor de a învinge şi de a profita la maxim de această zi. Alături de echipa mea, am dat tot ce era mai bun în noi pentru a avea rezultate bune…la proba de consolidare a echipei. Am alergat, am tras de funie, am dezgropat ouă, am devenit coregrafi în dansuri tribale…dar mai presus de toate am devenit o echipă. Ultima probă desfăşurată pe plajă a fost construirea unor castele de nisip, pe care oamenii de pe plajă le admirau şi ne întrebau cum de le-am putut construi în doar 30 de minute.Am investit foarte multă pasiune castelului nostru şi ne-au dat lacrimile aproape în momentul în care am văzut toate castele, moment în care am devenit conştienţi de influenţa pozitivă pe care această conferinţa a avut-o asupra noastră.

Momentul cel mai aşteptat al conferinţei sosise…..anunţarea căştigătorilor…sufletul mi se făcea tot mai mic pe măsura ce se apropia clipa magică…şi apoi am auzit cifra 4….numărul echipei mele ca fiind câştigătoare a locului doi.Timişoara a fost majoritără pe podium…în toate cele trei echipe căştigătoare. Bucuria a fost imensă…. “Timişoara”, se auzea din toate părţile. Şi este adevărat. Am câştigat premiile, dar am prmit un dar şi mai valoros…ne-am unit ca local.Am învăţat să fim acolo unii pentru alţii şi să fim o echipă de 24 de oameni, care în afara echipelor din concurs, este aceea la care te întorci mereu cu drag, unde te întâmpina un zâmbet.

Ce am învăţat eu din această experienţă? Am realizat faptul că dacă întâmpini orice provocare cu un zâmbet, 50% din dificultatea ei dispare. Am învăţat ce e o echipă şi cât de simplu se poate ajunge acolo printr-o provocare de acest gen. Cel mai important, am învăţat definiţia conceptului de competiţie şi că există mai multe feluri, dar că cel mai frumos e cel în care conteză mai mult cum ajungi la rezultate, decât doar finalul.

Pantea, unul dintre câştigători, marturiseşte: “A fost o experienţă extraodinară ( şi nu zic asta doar pentru că am câştigat ), m-am distrat şi în acelaşi timp am creat noi legături şi am cunoscut oamenii mult mai bine. M-am apropiat mai mult de câteva persoane pe care acum le cunosc mai îndeaproape,lucru extraordinar pentru mine, persoane în care încep să am tot mai multă încredere şi pe care am ajuns să îi consider prieteni buni.”

În loc de final, o să vă rog să îmi răspundeţi la întrebare. Ce părere aveţi?

Oana Elena Enesca

Online responsible – Comm dept

OCP Business Academy

Pantea Radu

Member of Incoming eXchange dept

OC Finance & Logistics Recycle Weekend