Category : Participanti Exchange

În momentul în care o prietenă mi-a cerut să-i descriu într-un cuvânt experiența mea în Turcia am rămas blocată și i-am răspuns ca nu există cuvânt în care să pot descrie ce am trăit acolo. Acum aș putea spune că a fost un vis, un vis minunat, din care e atât de greu să te trezești. Acest vis a durat doar 6 săptămâni și 4 zile, care, înainte să plec, mi se părea atât de mult, iar acum nu îmi dau seama cum timpul a zburat atât de repede.

A fost ca într- o altă lume, o viață complet diferită de cea pe care am avut-o până în momentul în care am urcat în avion, neștiind ce mă așteaptă. Ce m-a așteptat a fost de-a dreptul incredibil: o „grămadă” de noi prieteni, o nouă familie, și o experiență de neuitat. În ce a constat internship-ul meu? Păi, am predat engleza la copii de la clasa a 2-a până la clasa a 7-a. A fost extraordinar să-i aud pe cei mici strigându-mă „teacher” și să observ cum evoluează cu trecerea timpului.

Iar, despre întâlnirile internaționale ce pot să spun? Să cunoști oameni din diferite părți ale lumii, care urmau să îți fie ca o familie este ceva de nedescris, iar acest lucru merită orice efort. Iar excursiile internaționale au fost și mai minunate, în special când cineva mă întreba „Where are you from?”, iar după ce răspundeam, în sufletul meu era prezent un sentiment atât de plăcut când oamenii aceia începeau să-mi spună ceva despre România.

Cu siguranță a fost cea mai tare experiență din viața mea, o experiență unică, care m-a încărcat cu energie, dorința de a vizita cât mai multe locuri și de a descoperi lucruri noi și despre alte culturi.

Vă recomand tuturor să zburați spre această lume, să vă bucurați la maxim de fiecare clipă și să experimentați tot ce se poate!

Paula Pau – Global Community Development Program in Turcia

Acum o lună am luat una dintre cele mai importante decizii ale mele, fără să știu măcar de impactul pe care această decizie îl va avea asupra mea…horărâsem să plec în eXchange. Pierdută cu orele între miile de oportunități care mi se ofereau, căutam alternativa perfectă. Iar în cele din urmă am descoperit un proiect care mi-a atras privirea pentru că nu doar îmi oferea posibillitatea de a câștiga experiență în Relații Publice (asta studiez) cât și îmi deschidea drumul spre un loc de vis… Cipru ( Turkish Republic of Northern Cyprus ca să fiu mai exactă, pentru că în Cipru există un conflict între sud și nord).

Fără să ezit am aplicat și în mai puțin de o lună am fost acolo. M-am îndragostit în secunda doi de apa albastră și limpede a Mediteranei. Și bineînțeles că planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg, dar din fericire toate aștepările mele au fost depășite încă de la seminarul de dechidere al proiectului unde m-am trezit într-o sală cu peste 100 de oameni din 25 de țari ale lumii…Mi-a tăiat răsuflarea. A fost incredibil să te trezești în fiecare zi lângă fețe zâmbitoare și să descoperi câte o cultură nouă. Timp de 7 săptămâni am făcut parte dintr-un grup care urma să-mi fie ca o familie.

Am savurat fiecare clipă pe care am petrecut-o în acel mediu internațional, m-am simtit dintr-o dată atât de mică în lumea asta mare…dar curiozitatea mea creștea în fiecare zi. Amintirile si oamenii nu am să le uit niciodată iar pofta de viață pe care mi-a dat-o și dorința de a călători știu că îmi vor ramâne mereu.

 

Laura Iancu,

Member of Communication Dept. and ICX NC Dept.

Living Diversity – este una din cele 6 valorile AIESEC care ma caracterizeza cel mai bine. Mereu am fost fascinata de diversitatea lumii ce ne inconjoara si am incercat sa profit de acest lucru cat de mult am putut, iar AIESEC imi permite sa fac acest lucru in fiecare zi.

Asa ca saptamana trecuta , departamentul de ICX NC, departamentul din care fac parte, s-a hotarat sa organizeze un Global Village. Ce este un Global Village? Este un eveniment in care internationalii isi prezinta tara si traditiile (mancarea, dansuri, muzica, obiceiuri, imbracaminte si altele).

A fost cel mai mare eveniment de acest fel la care eu am participat de cand sunt in AIESEC.  Cand spun mare ma refer la numarul de tari participante: Hong Kong, Taiwan, Malayesia, Danemarca, Italia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Mexic. Un “cultural mix “ adevarat.

Am aflat lucruri interesante despre fiecare tara,  cum ar fi faptul ca in Taiwan pentru a cuceri o fata un baiat are nevoie de un scuter (funny, nu ? dar e adevarat ), am descoperit ca exista o mare diferenta intre chineza mandarina si chineza cantoneza ; cea de-a doua este asa de grea , cel putin pentru mine. M-am  chinuit cred ca o jumatatea de ora ca sa pot sa pronunt cuvantul “eu”  in cantoneza si cred ca ma reusit doar o singura data sa pronunt cum trebuie. Am inteles si eu in sfarsit care e treaba cu Hong Kong si China si multe alte lucruri, pe care nu le poti descoperii decat daca stai de vorba cu o persoana din tara respectiva. Pe langa faptul ca am aflat toate aceste lucruri, am putut sa ma bucur si de delicatesele culinare specifice unora din aceste tari. A fost yummy!

In seara aceea am simtit ca fac un ocol al pamantului in cateva ore. A fost incredibil! Dupa fiecare prezentare imi ziceam : “Trebuie sa merg si aici. Trebuie sa cunosc mai bine acest popor.

Acest Global Village mi-a intarit si mai mult convingerea ca trebuie sa vad intreaga lume si nu conteaza cat de mult o sa imi ia acest lucru : 1 an, 10 ani, o viata intreaga. Nu conteaza, pentru ca inca o data am simtit ca in sufletul meu exista  o particica din fiecare cultura de pe acest pamant.  Multumesc AIESEC , pentru ca imi dai ocazia sa  LIVING DIVERSITY !!!!!

Anca Sfrejea – Membru al departamentului de Incoming Exchange Non-Corporate

Când am fost intrebata daca as vrea sa scriu un articol pentru blog, raspunsul meu catre persoana care mi-a adresat intrebarea a fost : “esti sigura?”.

Motivul pentru care am reactionat asa a fost faptul ca mi-am facut un mic obicei din a trimite cate un mail fooooarte lung saptamanal pe grupul de gmail AIESEC Timisoara si ma gandeam cu groaza ca nu voi putea rezuma experienta mea de aici in doar cateva randuri…daaaar sunt dispusa sa incerc.

Ca o mica introducere, eu sunt Andrada,membra AIESEC Timisoara din noiembrie 2010 si momentan va scriu din Indonezia, cel mai interesant loc in care am fost pana acum. Sunt aici de 19 zile si ma bucur din ce in ce mai mult ca am ales sa plec departe de casa in deosebitul continent numit Asia.

Ce pot eu sa va spun despre experienta mea de pana acum este ca nu am credeam niciodata ca poti in fiecare zi sa descoperi ceva nou si sa faci ceva ce nu ai mai facut niciodata…aici, se poate! Este minunat sa observi detalii ale unei culturi total diferite de cea cu care te-ai obisnuit de cand te-ai nascut, incepand cu modul in care oamenii se imbraca, fac plaja, mananca pana la discutiile pe care le au, parerile lor si modul de a reactiona in anumite situatii.
Am realizat ca iubesc oamenii de aici si atitutidea lor primitoare, zambetele oferite pe strada si modul in care te intreaba “Excuse me Miss, where are you from?”. Nu-mi place in schimb traficul incredibil de groaznic, faptul ca nu folosesc cutite si multimea de tantari nemuritori…dar sa stiti ca ador idea de a experimenta si lucrurile neplacute. Pana acum am vizitat locuri mai mult decat superbe si am incercat tot felul de mancaruri ciudate, apropo , sfat prietenesc, nu incercati sa mancati un ardei chilli intreg…eu m-am lecuit :)

Va doresc tuturor sa profitati de orice oportunitate care se iveste , iar celor deja plecati de acasa Good luck and take everything you can from this experience!

“You’re probably the only brown person who ever visited Romania”….

When I was selected for my AIESEC internship in Timisoara, I knew nothing about Romania. Sure, I knew the capital is Bucharest, and Dracula is probably the most famous celebrity export, but that was it.

So after the interview and a long flight, there I was at this tiny building that the Romanians call the Train Vuia Airport, where the immigration officials wanted to steal my chocolate cookies. Great beginning, right? When I finally managed to get out of the evil clutches of the immigration officials, I met two people who were waving out like their life depended on it. Enter Vlad and Liana. My support system.

If I ever had a problem, all I ever had to do is either call Liana (my AIESEC ‘buddy’) or Vlad (my un-official buddy). They managed to arrange everything from vegetarian food in a carnivorous country to access to a swimming pool. Also they had the privilege to listen to my constant whining (“My legs are hurting!”, “Ugh, why is it raining?”).

On my first phone call home, I told my mum “They have no buildings and no one lives in this tiny village!” By the end of two months, I would cry on leaving this ‘little village’.

So what was I doing 8,000 km from home? I was a trainee for AIESEC University at their Branding Timisoara project.  There was also another trainee, Marianna, a food-crazy Italian, who would offer to make pasta at the drop of a hat.

Let’s be honest, I’m quite a slob. I’d rather starve than cook myself, so having Marianna around was great!  I remember our first night in our tiny dorm room, Marianna was snoring away like a truck, and I was thinking “Great! I’m not sleeping for the next 2 months!”

But everything changed a few nights later; we just stayed up and talked about everything, boys, school, our lives at home. Right at that point, I decided to like her. She made me soup when I was sick, and left me notes when I was home late.

I delivered trainings along with Marianna to participants who looked much older than me!  The organizing comitee of Branding Timisoara was incredibly open, from helping us deliver the trainings, to arranging our teambuildings at football games.

Slowly, the ‘tiny village’ felt like home to me. I will always miss the ability to walk or bicycle in Timisoara without being run over. I’ve tried it in Bombay and even New York, but some crazy driver always wants to kill me.

By the end of the project, I was assigned to work with FMedia Studios under Vlad Fiscutean with five other participants. Those three weeks were amazing, stressful, but I learned a lot. We came up with four branding proposals for Timisoara, conducted a survey and managed to print a book!

Ah, I love Romanian parents someone always wanted to stuff me with food, send some food over, or even volunteer to do my laundry!

AIESEC-ers were always making me feel welcome. Even if I was just walking about in Timisoara, and they’d spot me, they would always stop to ask me how I was feeling. They would make plans, take me shopping, go to Aurora and Flavia; even invite me to spend Easter with their families!

I also met a Romanian girl, one night at Bierhaus. Not just any Romanian, but a Romanian who went on exchange to India. Oana and I made parathas (Indian bread), went to flea markets and wrapped ourselves in sarees.

For my last week in Romania, I hoped it would get cold and rain. No one understood this ‘stupid’ thought. But if you live in a tropical country, where the only seasons are ‘hot, hotter and hell’, you’d understand. Someone up there listened, it poured and poured.

It was still raining when I was at the airport leaving. Maybe Timisoara was crying for me. At least that is what I’d like to believe!

When I was on that flight, I remember reading the things my friends wrote for me.  Friends I had just made two months ago. But they felt so close.  I was crying like a baby, and the lady sitting beside me asked me if someone had died.

Romania hasn’t left me. On the contrary, it’s following me around. Movies I watch, books I read, even my Google calendar informs me about the Romanian National Day!

I’ve met Romanians in Bombay, watched Romanian movies, sometimes I listen to manele music, try my hand unsuccessfully at cooking supa de pui andGoogle sends me an email everyday with the latest Romanian news.

At this point, I don’t know if I will return next year. But I’d like to come back and work in Timisoara… more than anything.  Of course, at the back of the mind, I have this feeling that the second time won’t be as great as the first, but at least I know that I tried.

Until next time, Ceau Romania.

Zahraa Ansari

Trainee at Branding School in AIESEC University 2010

H.R College of Commerce & Economics
University of Mumbai, Class of 2011

I am writing the post in english so that asian LC’s can read it as well, to see how proud AIESEC Timisoara is about the internships in India, Malaysia and Phillippinnes. And not only AIESEC Timisoara, but also the students and guests who participated at this event.

So it all started yesterday (19th October) at 18.00 in Carturesti Library, when 3 people with 3 great experiences in Asia, told their stories to the curious and enthuziastic people who were prezent. We prepared traditional foods, we dressed up very nice in traditional asian clothes, we prepared some photos, and started an evening with an amazing asian taste. We= Oana, Deea and Sonia, who lived and worked in India, Malaysia dn Phillippinnes last year.

As Sonia was saying last evening, after listening to our stories over and over again in different events and presentations, we we staring one at each other last night during the story telling, like we have never heard them before. It’s amazing how countries like these keep you interested and focused on the happenings, even after years have passed and stories already told. We spent 3 incredible hours in Carturesti Library with about 20 people eager to hear what the next girl will say. Pictures were rolling, music was there, atmosphere awesome, good food, nice people, what more can you ask for?

Here are some nice pictures from the event, thanks to our partners, Evive.

Life in Cyprus by Oana B

My experience in Cyprus began almost 5 weeks ago when I decided to leave for an island about I didn’t knew so many, on a development internship. I am doing market research on the educational field in Romania. I am in Famagusa-Turkish Republic of Northern Cyprus, searching for Romanian universities, educational foundations, high schools and their contacts, so that they will be invited to Cyprus for an educational partnership, exchange of students, summer schools etc. People in Cyprus are most of them Muslim, I am refreshing at 35 degrees daily and eating mostly vegetarian food with rice and of course tavuk doner (kebap) :D I have noticed that men were the first ones served when we walked in a restaurant; this is part of the religion habits; and every time you order you are served with Ayran first of all, a tasty tin yogurt with salt and mint. And of course men smoke water pipe a lot, also called narghile or Shisha. Besides that people are most kind and welcoming.

I was skeptical at the beginning regarding the cultural habits, people, how will I accommodate but fortunately things turned out to be just great. The people with whom I am living are simply amazing and I can proudly say I am living an amazing experience. Every day I live at maximum the diversity thanks to all the other interns from all over the globe and the local lifestyle.

It’s wonderful to be surrounded by so many cultures every day, it’s wonderful to learn from them every day, to discover a little bit of each corner of the world every single day. The decision to go in exchange was a quite challenging one, with the desire to see how far I can go, how open minded can I be when it comes to religion, life vision, daily habits and people. What I have learned in this internship and I continue learning is that no matter how different people are, nothing stops us in being together and fighting for that one thing that makes us all the same.

I love you China, Iceland, Algeria, Poland, Estonia, Cyprus and all you amazing countries and people that make my experience one of a lifetime.

Oana Burlacu

External Relations team leader

External Relations department

Exchange Participant – Cyprus


Sonia Oprean (1 an in Filipine-management internship)
Noi suntem calatorii. Nu suntem niste oameni care strabat niste continente cu pachete de turism, care stau in hoteluri de 5 stele, viziteaza monumente si checkuiest lista de obiective turistice. Noi calatorim cu mintea si sufletul, iubim diversitatea si ea ne iubeste pe noi. Intr-o zi am decis, am pasit in avionul cu destinatia Filipine. Mi-am dorit sa plec in eXchange ca sa ma descopar, sa ma indrept spre libertate si noi provocari. Mi-am dorit sa vad lumea cu alti ochi. Astazi ma intreb daca ar fi existat alt loc pe glob care sa imi ofere mai multa nebunie, controversa, si culoare decat minunata tara insula. Am condus o echipa de oameni in realizarea unei companii din nimic, arhitecti, avocati, constructori, economisti. Ma intrebam atunci ce incredere au avut acei oameni sa ia un total strain sa le coordoneze afacerea. Traiesc cu onoarea de a ridica o companie de la 0. Am avut privilegiul sa invat de la filipinezi despre demnitate si incredere, despre antreprenoriat si coordonare. Ba mai mult decat atat, am trait cu extraordinarii oameni filipino, le-am descoperit tara si obiceiurile, m-am bucurat de oceanul lor si am trait alaturi de ei momente unice.


Oana P (6 luni in India-marketing si vanzari)
Imi amintesc cu sufletul la gura de primul pas pe taramul indian. Era o zi torida de septembrie, vreo 40 de grade afara si o temperatura uscata de mi se ingreuna gatul doar cand trageam o gura de aer. Am trait si muncit in India jumatate de an. A fost experienta vietii mele, am trait o poveste pe care o vedeam doar in filme. Locuinta si locul de munca le aveam in centrul Indiei, in orasul Nagpur cu o populatie de 4 mil de locuitori. Am lucrat in marketing si vanzari si am avut onoarea sa cunosc viata simpla si pura a indienilor traditionali, usor conservatori dar curati la suflet. Traditia si obiceiurile locului mi le-am insusit chiar dupa prima luna. In jumatate de an am trait cele mai intense sentimente care le poate trai un om cu mintea si sufletul deshis. Sunt bucuroasa si mandra de experienta mea, dar totodata nerabdatoare sa o retraiesc.


Iunia P (1 an in Singapore-management internship)
Atrasa de mica de farmecul si culorile Asiei, am aterizat pe taramuri singaporeze in ianuarie 2008, pentu ceea ce eu credeam ca va fi o experienta de un an intr-un internship. Au trecut 2 ani jumate si sunt inca aici, pentru ca nu ma pot desprinde de locurile acestea speciale si pline de farmec si suflet. In acesti doi ani jumate am avut ocazia sa traiesc in Singapore si China si sa calatoresc in tari precum Malaezia, Indonezia, Filipine, Laos, Vietnam… Ce am invatat in Asia? Ca oricat de diferiti sunt oamenii (in ceea ce priveste rasa, cultura, traditii, istorie) intr-un final ceea ce ne leaga e mult mai puternic, si anume faptul ca suntem cu totii fiinte umane, cu aceleasi tipuri de dureri si bucurii. Faptul ca atunci cand iti doresti cu adevara un lucru, el iti va iesi in cale. Faptul ca a fi bun cu cei din jur fara a astepta nici o recompensa e printre cele mai minunate lucruri pe care le poti face in viata. Faptul ca viata noastra e ca o carte, si la sfarsitul fiecarei zile mai scriem o pagina care apoi nu mai poate fi stearsa niciodata. Faptul ca atunci cand esti jos, in fundul prapastiei, se vor gasi mereu oameni sa-ti intinda o scara daca si tu le-ai intins o mana cand a fost cazul. Faptul ca e mai important sa dai tu primul, in loc sa astepti sa primesti primul si sa dai in schimb. Faptul ca orice experienta ai intr-un anumit moment e experienta de care ai nevoie atunci. Asia mi-a schimbat viata!


Deea R (3 luni in Malaezia voluntariat)
De mica imi doream sa merg intr-o tara si sa fiu voluntara undeva,sa simt ca ajut efectiv la ceva; dar nu prea stiam eu cum sa ajung sa fac asta. AIESEC mi-a oferit aceasta oportunitate, asa ca prin programul de Exchange am ajuns in Malaezia, Asia, voluntara la un oferlinat – acolo am petrecut 2 luni minunate care m-au schimbat si nu cred ca le-as putea egala cu ceva, sau poate cu alte 2 luni in care as mai merge o data in Asia desi nici o experienta asiatica nu e la fel. In Malaezia exista 3 mari culturi pe care le poti simti fara sa paraseste tara; si anume: cultura traditionala din Malaezia (sunt toti musulmani, insa difera mult de cei din Orientul Mijlociu de exemplu prin traditiile sale), cultura hindu (cu multe influente colorate din India) si cultura chineza (de la mancare la stilul de lucru, se potriveste totul). Am avut ocazia sa calatoresc, sa gust din fiecare parte a vietii de acolo, de la plimbari prin modernele Mall’uri si Petronas Towers in Kuala Lumpur la baie cu elefantii intr-un rau, de la o plimbare prin jungla (canopy waling) pana la suisul pe cel mai inalt munte de Asia de Sud-Est (Mt.Kinabalu), de la renumita Moscheea Albastra din Shah Alam pana la piata de noapte din Kota Kinabalu, Borneo. Am trait din plin fiecare experienta pentru ca asta e supriza pe care ti-o ofera Asia.

A fi sau a nu fi o experienta @

Oaoa sparge gheata. Prima postare in 2010 :D . Da. Asadar, mare dilema mare. Sa fie  sau sa nu fie o adevarata @ Experince??

Ma tot gandesc, si ma invart si iar ma gandesc. In mod normal tinerii de varsta mea care pleaca in astfel de tari, sa exploreze lumea, diversele culturi, limbi an so on, au parte de experinte total diferite de a mea. De ce mie mi se intampla mereu altfel decat celorlalti? De ce nu pot fi si in aceeasi oala? Acum 2 zile am realizat de ce, in timp ce eram intr-un magazin de sucuri naturale (asta inseamna 2 indieni in strada care storc fructele in aparate, le toarna in pahar si iti dau sa bei). Stand pe scaun in asteptarea comenzii-suc de pepene rosu, am vazut 2 “foreigners”, probabil erau englezi, care au intrat si ei sa bea un suc in cultura indiana. Fata, o blonduta cu o fata atat de blanda, se uita fascinata, dar absolut fascinata, cum indianul taia fructele cu asa usurinta, le invartea intre degete, baga in aparat, pac pac (vb lui Korek) si iesea sucul in 2 timpi si 3 miscari.
Eu?? Eu deja sunt arhi obisnuita cu acestea si multe altele. Asta e principala diferenta intre experienta mea si cea a altor vizitatori. Eu am devenit cumva “localnic”, pentru ca eu efectiv traiesc cum traiesc ei, nu am parte de acea viata internationala precum alti trainee veniti in India. Mananc cu mana, traiesc in conditii ca ale indienilor de rand, nu am facilitatea de apa calda (pentru ca destul de lux sa ai apa calda la robinet aici), mananc exact ce mananca ei, am inceput sa ma acomodez cu obiceiurile lor din ce in ce mai tare iar pana acum o luna cand mi-am achizitionat internetul portabil auzeam limba romana poate doar o data pe saptamana, in rest doar engleza dar mai ales hindi. Ideea este ca in aceasta experienta a mea eu traiesc printre dar mai ales ca indienii, in schimb altii nu au parte de asa ceva. Conditiile de regula sunt de cat de buna calitate, pentru ca trainee sa se simta cumva ca acasa, sa aibe toate conditiile, sa nu le lipseasca mai nimic. Mie imi lipsesc multe, dar culmea ca e in regula. Mi-a luat cam 5 luni sa realizez asta, pana acum ma simteam chiar frustrata de ce eu nu pot sa calatoresc, de ce nu pot sa merg in 100 de locuri, sa vad temple si constructii fabuloase si zone si animale si cate si mai cate. Eu sunt la lucru in schimb 10 ore pe zi, ceea ce din nou face parte din nou din cultura indiana trebuie sa stiti, munca peste limitele bunului simt. Dar din nou, e in regula, sau cel putin a devenit in regula.
Oare devin indianca?!?!?
O experienta schimbatoare de viata, de idei si conceptii, aceasta jumatate de an in India.

Episodul 2 – noua mea casa

E incredibil ce conditii iti sunt oferite aici, student fiind. Ce m-a uimit si mai tare e faptul ca pentru toata lumea e ceva normal, doar mie mi se pareau „de lux”. Ca sa fiu mai explicit, locuiesc in camin, da nu ideea de camin cu ce am fost eu obisnuit, adica 5 in camera sau daca ai noroc 2, ce sa mai vorbim de bucatarie care e sau nu iar de baie nocoment.
Aici camera de camin e gandita sa stai singur, defapt e un apartament cu 4 camere + o bucatarie mare ce are si canapea –deci e un living, si baie cu dus. E foarte frumos si am prins si colegi de apartament foarte de treaba: un baiat din Spania si inca doua fete una din Franta si cealalta din Germania – toti aici la studii.
Complexul e foarte mare, toate caminele studentesti sunt la fel, nu sunt boschetari si/sau aurolaci prin complex si nici chioscuri si chiosculete, e un singur supermarket si atat.
costel 2

Cei de la Administratia caminelor m-au cazat in 5 minute, am primit cheia de la camera si un dosar cu o groaza de foi(tot in engleza-pentru ati explica ce si cum) am primit pana si un stiker pentru bicicleta, pentru a nu-mi ridica astia de pe aici bicicleta – ca un fel de tiket de parcare -. Ca norocul bucataria a venit complet utilata, defapt toate lucrurile de prin bucatarie au fost lasate in urma de alti studenti, le-au luat le-au folosit si le-au lasat aici cand au plecat acasa. Deci cum se zice acasa, am venit cu mana’n c*r, numa bine, vase, oale, folii, tacamuri tot ce iti trebuie nu a mai
trebuit sa dau banii pe ele. Bucataria are aragaz cu cuptor, insa nu avemcuptor cu microunde, alte camine au si masina de spalat vase, ca norocu ca eu nu am, ca daca ma obisnuiesc cu asa ceva, imi va fi greu cand ajung acasa si vad ca vasele nu se mai spala singure. Caminul are cateva camere la parter care pot si folosite de toti locatarii ca spatii de
depozitare. Tot de la administratie am primit si o cartela + o foaie cu un site, parola si username, cu cartela asta imi pornesc masina de spalat pe baza unei programarii facute pe site. Asta mi s-a parut foarte anti-birocratic si bine gandita treaba; spalatoriile sunt la subsolul mai multor camine, tot e bine. A si pentru fiecare spalare platesti cam 2 euro, factura iti vine adunata la plata lunara a caminului.
Am chiar si telefon fix in camera, e gratis sa suni in complex, dar daca suni inafara complexului esti taxat. Internetul merge bine, in contract scrie ca daca downloadezi mai mult de 10 Gb/zi o sa iti taie netu pentru o zi, si nu ai voie sa distribui materiale pentru care nu ai licenta de distribuire, insa nu am auzit de cineva care sa fi
avut probleme de genu.
Toate astea vin la un pret mare pentru Romania, insa nu si pentru cei de aici – 300 euro – norvegienii nu stau, de obicei, mai mult de un an in camin, se folosesc de el ca punct de lansare.

Costel Parcalab