Fara teama de fratele mai mare. Casa Zoikai la Comedie.

“Casa Zoikai” este intr-adevar casa unei femei speciale. Cata forta reuseste sa aduca in personaj Virginia Mirea in personaj vezi rara si daca vezi la Teatrul de Comedie este foarte bine. Pana la urma, exact ca la toate spectacolele lui Tocilescu, experienta este speciala. Cum zicea cineva, teatrul trebuie sa fie spectacol, domnule, spectacol.
Nimic mai just, este exact, Teatrul de Comedie, rezultaul unui hocus-pocus cultural cu mari mize.
Bulgakov aduce casa Zoikai din sufletul sau si din mama Rusie, si Moscova sunt ale sale. Tocilescu vorbeste de ale noastre.
Si tineretea mea nu m-a impiedicat niciodata sa nu inteleg aceste cuvinte: represiune, umilinta, absurd, putere, abuz, crima, hotie, culoarea rosu, ochiul autoritatii, nobilimea si proletarii, si cate si mai cate.
Eu insa, daca nu le inteleg prin experienta, este pentru ca ai mei s-au luptat sa nu o pastesc.
Dar eu stiu oameni pentru care miza unui astfel de spectaol nu mai e comica de mult. Si mai stiu ca am ras sanatos la o suma mare mare de scene, glume, cioace, dume, faine, amuzante, spirituale, uneori nici macar asa subtile.
Tineretea mea ma face sa nu imi doresc astefl de realitate. Nu mai vreau sa fiu interogat cu becul in ochi si sa nu stiu sa raspund la intrebarea simpla (aparent) “Cine esti dumneata”
Eu cred, ca un soi de comparatie frumoasa, ca Tocilescu este un Tarantinon al nostru, autohton. Dar tot eu taxez cliseul, pentru ca intr-adevar desi vedem asemanari, sunt totusi doua programe diferite. Diferite poate nu ca albul de negru, dar totusi si intre rosu si alt fel de rosu se pot vedea deosebiri, nuante.

Textul e superb, iar spectacolul, desi dureaza 4 ore, si are doua pauze, ne pastreaza cu adevarat curiosi, cu adevarat permisivi, rabdatori, ingaduitori.
Chiar daca e greu si mult, si unoeri de-a dreptul repulsiv, ceea ce se intampla pe scena, in clipa urmatoare scena devine exact locul in care si tu, ca spectator, ai vrea sa te afli.
Realitatea celor doua fete, cea rosie si cea multicolora, poate, aici si acolo, in tara, in diaspora, toate aceste diferente, dependente, si intemnitari, repetate, ajung perfect la noi, prin mecanismul pe care il pune Tocilescu in miscare.
Luminile au funcitonat spectaculos, si cu asa ecleraj, iti permiti sa faci to ce vrei. Risc sa spun ca luminile au fost mai folositoare si mai spectaculoase decat in cazul Elisaveta Bam, de la Bulandra. o alta cruciada, ca si alte alte cruciade.
Comibnatia de minti Bulgakov si Tocilescu, Virginia Mirea si George Mihaita, marele arhitect al spatiului, ca la el acasa de bine jucat.

In fine, despre semiotica intregii scenografii, si despre culori si simboluri, muzica live cantata la pian de , se scrie mai greu decat daca se vad, in direct, exact la Comedie.
Pentru ca daca suntem mereu de acord, toti, despre unele spectacole, este ca nu trebuie neaparat ratate, pentru ca ne povestesc despre noi.

Si despre cum facem abuz de ceea ce detinem in raport cu ceilalti. Si daca ar fi vorba numai de bani, insa, vorba lui Ametistov, de profesie nobil, actor, si ale 7 identitati, aparent numai “false”, nu e “niciodata” vorba de bani.

Insa traim inca cu victime ale sistemului social bazat pe legea junglei, al interesului personal, si a manipularii in scopuri proprii, ale puterii. Tu de care esti? De-ala care ma toarna mai sus, sau d-ala care s-a saurat ca si mine sa stea in Rusia rosie?
Ei bine, e greu sa nu intelegi, sa nu simti la ce se refera Tocilescu. Si parca si mai surprinzator a fost in ale spectacole. Cum vine asta?

Fix de Razvan Zlavog, liber, ne-oprimat, critic, cu drag si fara teama de fratele mai mare. Iesit partial-total (oarecum) de sub umbra marelui URS. Sau in fine…

Leave a Reply