Riscul, sau <>, zicala romaneasca.

cand e sa ai noroc, apoi…vine cu caru’. Ca si ghinionu’. Parerile evident sunt impartite. Fie persoanele religioase pun, pe buna dreptatea lor, totul in seama lui Dumnezeu, fie, altii, la fel de indreptatiti, folosesc alte notiuni, alte definitii, alte concepte pentru a denumi aceasta stare de lucruri. De la Ana la caiafa si inapoi, sa dezbati e teribil de placut, incitant, nebunesc la un punct. Atunci cand vezi peste tot legaturile cu ceea ce crezi tu, singurel. Altfel, calmul,stapanirea bucuriei si transfomarea ei in fericire; limitele impuse de societate -atat cat sa nu devii fie un fanatic,fie un solitar,fie un sociopat sau altele,- sunt si ele bazate pe virtuti.

Modestia, pe care eu nu o regasesc in mine(N.B.!), si pe care o tratez ca falsa,mai mereu, aproape din firea mea, e un exemplu. Ar fi buna, mi-ar prinde bine,cred. Sau poate intelepciunea, sau poate putin scepticism sa ma fereasca de rele…

Dar -conjunctia asta adversativa care ne salveaza discursul-, sa nu fiu tanar imi este greu, si sa nu ma bucur tare tare,si mai greu. Si in ingratitudinea mea tinereasca, in avantul meu si grandomania care vine cu asta, sau egomania, inclin balanta catre alte valori,acum.

Cunoasterea, in toate planurile ei, si sunt cu gramada, nu tine cont de modestie, si nici de rabdare. Timpul, conventional sau nu, relativ sau doar conceptual, trece oricum. Si rabdarea, atunci cand trupul si mintea iti funcioneaza la parametrii maximi,(-si hormonal,si mental si etc) e un lux pe care nu crezi ca ti-l poti permite la 20 de ani. Exact cum atunci cand te maturizezi o iei pe carari si te certi cu lumea :) )

Toate asadar in tine si nu numai in tine- iti cer maximul, pentru responsabilitatii care te cam tin treaz noaptea si oameni pe care daca ii dezamagesti numai cu o zi intarziere, te simti, vorba minunatului si regretatului Caragiu, ca dracu! :)

Acum ,iei deciziile importante :) , faci alegeri, ai responsabilitati la care nu te-ai fi gandit niciodata cand visai sa fii ceva sau altceva, cu ochii deschisi. Acum nu mai prea visezi, acum traiesti ce ai visat de mult, sau au visat altii pentru tine.

incepi sa prinzi si gustul exprimarii tale plenare, si de unde pana mai ieri aberai despre tine .cum ti-ar placea sa fii, ca sa vrajesti vreo fata sau vreun baiat, azi vorbesti cu adevarat despre tine.Si cel “vrajit” cu un sens bun de data asta, esti chiar tu. Si nu mai e cazul sa creezi ceva in plus fata de ce se creaza deja pentru tine, fiindca ai invatat sa CERI. si evident, sa primesti, si sa oferi la randul tau.

In fine, toate astea si multe altele, presiuni, frici, judecati,pre-judecati, etichete si discriminari, crime si stiri ciudate, cel putin – fac din propria persoana un vulcan de intrebari si raspunsuri, un vulcan de viata si curiozitate. In cel mai fericit caz. e drept ca nesiguranta poate bate tot, de departe. Dar experienta de care povestesc aici este diferita. Este despre oameni frumosi, buni, intelegatori si cu principii. Si poate ca nu toti au citit Herta Muller, doar ca…avem noi o vorba, romanii (de fapt avem enorm de multe si frumoase) -Scoala vietii. Si avem si Nobel. Voila!

Amuzant este ca toti imi spun, dupa ce ma trateaza ca pe un fiu sau frate sau prieten de o viata, ca sunt si oameni rai pe lume, si eu ,evident, le dau dreptate. Pana cand, la urmatorul colt, cineva imi gaseste portofelul cu bani si acte, si mi-l aduce intact. Si mai mai ca m-ar lua si o bere ca sa mai afle si omu’, curios ca d’aia-i om pe lume, ce mai e prin capitala,ce mai fac tinerii in ziua de azi, ce-i aia blog si net, si mess si feisbuc… Si stiu, stiu toate argumentele, si toate opiniile omenilor cu care am vorbit. O multime, la Galati si evident nu numai. Si mai mult, singura mea legatura cu orasul, persoana pe care aveam sa o intalnesc aici a reactionat total opus tuturor restul…ca sa vezi. Dar totusi, mai are importanta?

Si ca sa fiu sincer pana la capat, sentimentul calauzitor este de firesc, bine din natura lucrurilor, nu neaparat extraordinar.Desi pare minut cu minut teribil de hiper-fabulos :) ) Si energia este maxima, si momentul perfect. Si pentru asta, ca sa nu uit pe nimeni pentru ca incepe sa devina imposibil sa tin minte, si pentru ca simt nevoia clara, certa,reala, de a ma gandi la voi si a va transmite ceva,orice, bun sa fie,

Va multumesc tuturor, (mai ales, fara nicio ironie, omului care nu m-a inteles, pentru ca fara el nu as fi stiut de ceilalti)

Leave a Reply